VIOLENȚA DOMESTICĂ. ORDIN DE PROTECȚIE

La nivel european, România e printre țările cu cele mai multe cazuri de violență domestică împotriva femeilor. În România, cele mai multe victime sunt femei - peste 30 de mii.

Ce este VIOLENȚA DOMESTICĂ?

Reglementare:

Conform Legii 217/2003 (*republicată*) pentru prevenirea si combaterea violentei domestice,

Art. 3 “violența domestică înseamnă orice inacţiune sau acţiune intenţionată de violenţă fizică, sexuală, psihologică, economică, socială sau spirituală sau cibernetică care se produce în mediul familial sau domestic ori între soţi sau foşti soţi, precum şi între actuali sau foşti parteneri, indiferent dacă agresorul locuieşte sau a locuit împreună cu victima.”

 Art. 4 din aceeași lege stabilește exact care sunt formele sub care se poate manifesta violența domestică

(1) Violenţa domestică se manifestă sub următoarele forme:

1. a) violenţa verbală- adresarea printr-un limbaj jignitor, brutal, precum utilizarea de insulte, ameninţări, cuvinte şi expresii degradante sau umilitoare;
2. b) violenţa psihologică- impunerea voinţei sau a controlului personal, provocarea de stări de tensiune şi de suferinţă psihică în orice mod şi prin orice mijloace, prin ameninţare verbală sau în orice altă modalitate, şantaj, violenţă demonstrativă asupra obiectelor şi animalelor, afişare ostentativă a armelor, neglijare, controlul vieţii personale, acte de gelozie, constrângerile de orice fel, urmărirea fără drept, supravegherea locuinţei, a locului de muncă sau a altor locuri frecventate de victimă, efectuarea de apeluri telefonice sau alte tipuri de comunicări prin mijloace de transmitere la distanţă, care prin frecvenţă, conţinut sau momentul în care sunt emise creează temere, precum şi alte acţiuni cu efect similar;
3. c) violenţa fizică- vătămarea corporală ori a sănătăţii prin lovire, îmbrâncire, trântire, tragere de păr, înţepare, tăiere, ardere, strangulare, muşcare, în orice formă şi de orice intensitate, inclusiv mascate ca fiind rezultatul unor accidente, prin otrăvire, intoxicare, precum şi alte acţiuni cu efect similar, supunerea la eforturi fizice epuizante sau la activităţi cu grad mare de risc pentru viaţă sau sănătate şi integritate corporală, altele decât cele de la lit. e);
4. d) violenţa sexuală- agresiune sexuală, impunere de acte degradante, hărţuire, intimidare, manipulare, brutalitate în vederea întreţinerii unor relaţii sexuale forţate, viol conjugal;
5. e) violenţa economică- interzicerea activităţii profesionale, privare de mijloace economice, inclusiv lipsire de mijloace de existenţă primară, cum ar fi hrană, medicamente, obiecte de primă necesitate, acţiunea de sustragere intenţionată a bunurilor persoanei, interzicerea dreptului de a poseda, folosi şi dispune de bunurile comune, control inechitabil asupra bunurilor şi resurselor comune, refuzul de a susţine familia, impunerea de munci grele şi nocive în detrimentul sănătăţii, inclusiv unui membru de familie minor, precum şi alte acţiuni cu efect similar;
6. f) violenţa socială- impunerea izolării persoanei de familie, de comunitate şi de prieteni, interzicerea frecventării instituţiei de învăţământ sau a locului de muncă, interzicerea/limitarea realizării profesionale, impunerea izolării, inclusiv în locuinţa comună, privarea de acces în spaţiul de locuit, deposedarea de acte de identitate, privare intenţionată de acces la informaţie, precum şi alte acţiuni cu efect similar;
7. g) violenţa spirituală- subestimarea sau diminuarea importanţei satisfacerii necesităţilor moral-spirituale prin interzicere, limitare, ridiculizare, penalizare a aspiraţiilor membrilor de familie, a accesului la valorile culturale, etnice, lingvistice ori religioase, interzicerea dreptului de a vorbi în limba maternă şi de a învăţa copiii să vorbească în limba maternă, impunerea aderării la credinţe şi practici spirituale şi religioase inacceptabile, precum şi alte acţiuni cu efect similar sau cu repercusiuni similare.
8. h) violența cibernetică- hărțuire online, mesaje online instigatoare la ură pe bază de gen, urmărire online, amenințări online, publicarea nonconsensuală de informații și conținut grafic intim, accesul ilegal de interceptare a comunicațiilor și datelor private și orice altă formă de utilizare abuzivă a tehnologiei informației și a comunicațiilor prin intermediul calculatoarelor, telefoanelor mobile inteligente sau altor dispozitive similare care folosesc telecomunicațiile sau se pot conecta la internet și pot transmite și utiliza platformele sociale sau de e-mail, cu scopul de a face de rușine, umili, speria, amenința, reduce la tăcere victima.

    (2) În nicio formă şi în nicio împrejurare, obiceiul, cultura, religia, tradiţia şi onoarea nu pot fi considerate drept justificare pentru niciun tip de acte de violenţă definite în prezenta lege.

Cui se aplică prevederile?

Prevederile legii se aplică membrilor de familie care sun=t enumerați la art. 5 din Legea 217/2003(*republicată*)

În sensul legii prin victimă se înţelege persoana fizică ce este supusă uneia sau mai multor forme de violenţă prevăzute la art. 4, inclusiv copiii martori la aceste forme de violenţă.

Cum se pedepsește?

În Noul Cod Penal este prevăzut la art. 199 că infracțiunile de omor, omor calificat, lovire sau alte violențe, vătămare corporală și loviri sau vătămări cauzatoare de moarte săvârșite asupra unui membru de familie,  sunt pedepsite mai aspru, limita maximă a acestor pedepse majorându-se cu o pătrime.

Cum se sesizează violența domestică?

Dacă sunteți victima oricăria dintre formele de violență domestică amintite mai sus, este indicat să sesizați în primă fază poliția prin depunerea unei sesizări scrise la sediul unităţii de poliţie de pe raza de domiciliu a victimei (dacă e făcută de victimă se numește plângere, dacă e făcută de un martor se numește denunț), sau simplu printr-un apel telefonic la ofiţerul de serviciu al secţiei/unităţii de poliţie din zona respectivă sau a unei solicitări la Serviciul Unic de Apel de Urgenţă 112 (care poate fi făcută de oricine are cunoştinţă de astfel de evenimente), a unei sesizări verbale făcută direct la agentul de poliţie care patrulează sau, poliția poate afla cu ocazia intervenției la un alt caz sau chiar din presă.  

Victima trebuie să ştie că poate sesiza cu plângere prealabilă organul de cercetare penală sau procurorul. Dreptul de a depune o astfel de plângere are caracter personal şi aparţine părţii vătămate. Plângerea penală prealabilă poate fi depusă şi de un mandatar, caz în care procura trebuie întocmită special pentru acest scop şi trebuie să rămână anexată la plângere pe parcursul procedurilor.

Acţiunea penală în cazul infracţiunilor sancţionabile la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, de ex:

• lovire sau alte violențe (art.193 CP)
• amenințare (art. 206 CP)
• viol în forme neagravante (art. 218 alin 1 și alin 2 CP)
• agresiune sexuală în forme neagravante (art.219 alin 1 CP)
• furt între membrii de familie (art.231 alin 1CP)
• distrugere (art. 253 alin 1 și alin 2 CP)     

este guvernată de principiul disponibilităţii: victima poate decide retragerea plângerii, situaţie care stinge acţiunea penală începută în prealabil și agresorul nu mai este pedepsit.

În cazul infracțiunii de lovire sau alte violențe săvârșită asupra unui membru de familie, acțiunea penală poate fi pusă în mișcare și din oficiu (adică nu la solicitarea victimei), și în acest caz, voința victimei de a opri pedepsirea agresorului nu se mai poate manifesta.

Pentru celelalte categorii de infracţiuni (pentru care legea nu solicită introducerea unei plângeri penale prealabile), organele de anchetă penală nu au nevoie de manifestarea expresă de voință a persoanei vătămate pentru tragerea la răspundere penală a autorului faptei, indiferent de modalitatea prin care au aflat de faptă.

ORDINUL DE PROTECTIE

În cazul exercitării unei forme de violență domestică, victima are posibilitatea de a solicita de urgență ajutorul organelor statului, cel mai simplu prin apelarea la 112. Organele de poliție care se vor prezenta la fața locului au posibilitatea emiterii unui Ordin de Protecție provizoriu pentru ca vitima să fie protejată de eventuale agresiuni, până la pronunțarea de către instanța de judecată a Ordinului de Protecție efectiv.

Potrivit prevederilor art. 38 alin 1 din Legea nr. 217/2003 (*republicată*) pentru prevenirea şi combaterea violenţei domestice, ordinul de protecţie reprezintă hotărârea emisă de instanţa de judecată prin care aceasta dispune, la solicitarea unei persoane a cărei viaţă, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violenţă din partea unui membru al familiei, cu caracter provizoriu, una sau mai multe dintre următoarele măsuri - obligaţii sau interdicţii:

1. a) evacuarea temporară a agresorului din locuinţa familiei, indiferent dacă acesta este titularul dreptului de proprietate;
2. b) reintegrarea victimei şi, după caz, a copiilor, în locuinţa familiei; Reintegrarea se va face numai după evacuarea agresorului.
3. c) limitarea dreptului de folosinţă al agresorului numai asupra unei părţi a locuinţei comune atunci când aceasta poate fi astfel partajată încât agresorul să nu vină în contact cu victima;
4. d) cazarea/plasarea victimei, cu acordul acesteia, şi, după caz, a copiilor, într-un centru de asistenţă;
5. e) obligarea agresorului la păstrarea unei distanţe minime determinate faţă de victimă, faţă de membrii familiei acesteia, ori faţă de reşedinţa, locul de muncă sau unitatea de învăţământ a persoanei protejate;
6. f) interdicţia pentru agresor de a se deplasa în anumite localităţi sau zone determinate pe care persoana protejată le frecventează ori le vizitează periodic;
7. g) obligarea agresorului de a purta permanent un sistem electronic de supraveghere; Această obligație nu se aplică în prezent.
8. h) interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondenţă sau în orice alt mod, cu victima;
9. i) obligarea agresorului de a preda poliţiei armele deţinute;
10. j) încredinţarea copiilor minori sau stabilirea reşedinţei acestora.

Alin 3 - Prin aceeaşi hotărâre, instanţa poate dispune şi suportarea de către agresor a chiriei şi/sau a întreţinerii pentru locuinţa temporară unde victima, copiii minori sau alţi membri de familie locuiesc ori urmează să locuiască din cauza imposibilităţii de a rămâne în locuinţa familială.

Alin 4 - Pe lângă oricare dintre măsurile enumerate mai sus, instanţa poate dispune şi obligarea agresorului de a urma consiliere psihologică, psihoterapie și poate recomanda internarea voluntară, sau nevoluntară. Dacă agresorul este consumator de substanțe psihoactive, instanța poate dispune, cu acordul acestuia, integrarea lui într-un program de asistenţă a persoanelor consumatoare de droguri.

Alin 5 - Prin aceeași hotărâre, instanța poate dispune luarea unei măsuri de control al respectării ordinului de protecție și pentru prevenirea încălcării acestuia, precum:

1. a) obligarea agresorului de a se prezenta periodic, la un interval de timp stabilit de instanță potrivit împrejurărilor, la secția de poliție competentă cu supravegherea respectării ordinului de protecție;
2. b) obligarea agresorului de a da informații organului de poliție cu privire la noua locuință, în cazul în care prin ordin s-a dispus evacuarea lui din locuința familiei;
3. c) verificări periodice și/sau spontane privind locul în care se află agresorul.

Ordinul de protecţie este executoriu. El se comunică de îndată (termenul este de maxim 5 ore) structurilor Poliţiei Române în a căror rază teritorială se află locuinţa victimei şi a agresorului.

Măsurile dispuse prin Ordin se pun în executare de îndată, de către poliţie, sau, după caz, sub supravegherea acesteia.

Pentru punerea în executare a ordinului de protecție, polițistul poate intra în locuința familiei și în orice anexă a acesteia, cu consimțământul persoanei protejate sau, în lipsă, al altui membru al familiei.

Rolul poliţiei constă și în îndatorirea de a supraveghea modul în care se respectă ordinul de protecţie şi de a sesiza organul de urmărire penală în caz de sustragere de la executare.

Încălcarea de către persoana împotriva căreia a fost emis un ordin de protecție a oricăreia dintre măsurile dispuse prin ordinul de protecție constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.

Orice persoană victimă a violenței domestice poate sesiza un avocat pentru a fi îndrumată în procedurile ce pot fi urmate.

Femeile supuse violenței domestice de către partenerii lor de viață, care nu au curaj să întreprindă nimic în a se rupe din cercul vicios în care se află, ar trebui să apeleze la organizații alcătuite exclusiv din femei care acodră sprijin și sfaturi în astfel de momente.

MOTIVELE pot fi diverse:

 Dependența financiară a femeii, existentă în multe dintre cazurile de abuz în cuplu, favorizează lipsa de reacție a victimei. Femeia rămâne lângă partenerul său pentru că nu se poate întreține singură, nu are cu ce să plătească o locuință, nu are cu ce să își întrețină copiii și, astfel, alege să rabde.

         Deoarece femeia nu are resursele să se întrețină pe ea și pe copiii săi, nu are cum să își asume o viață independentă. Chiar dacă este angajată și beneficiază de un venit mic sau mediu, cel mai adesea acesta nu îi va permite să-și susțină copiii și, în același timp, să susțină cheltuielile de chirie și întreținere a unei locuințe.

         Totuși, nu trebuie să concluzionăm că violenţa domestică este o caracteristică a familiilor sărace, fără să atingă clasele medii sau superioare din punct de vedere economic. Acest tip de comportament se manifestă în toate mediile.

Concepţia lor despre viaţă şi familie este bazată pe mentalitatea tradiţională de superioritate a bărbatului asupra femeii, conform căreia dreptul de control asupra membrilor familiei le aparţine.

Totodată, un rol important în apariția și proliferarea comportamentelor violente în cuplu îl au și caracteristicile de personalitate ale victimei. Teoria învățării sociale explică de ce femeilor le este dificil să iasă dintr-o relație violentă, pentru că, așa cum comportamentul agresiv se învață, așa se învață și atitudinea și comportamentul de neajutorare, comportamentul pasiv, lipsa de reacție față de violență.

         Femeile învață că violența este în afara controlului lor sau, că este ceva normal și, astfel, devin deprimate, depresive și incapabile să se ajute. Ajung să considere violența ca un dat al destinului lor, să o accepte ca pe o consecință a unei alegeri greșite și să nu mai încerce altceva decât să reducă intensitatea ei, pentru că nu-și mai pot imagina o altfel de viață. 

       Ceea ce este specific victimei violenței în cuplu este dependența materială și emoțională de agresor, interiorizarea unor concepții tradiționale cu privire la rolul femeii în cuplu precum și prezența unor caracteristici de personalitate ce o predispun la o astfel de victimizare (fragilitate psihică, tendința de autoînvinovățire, docilitatea, obediența, anxietatea, conformismul, starea de irascibilitate, pot fi persoane fără inițiativă sau le poate lipsi percepția obiectivă asupra realității).

IMPACTUL VIOLENȚEI DOMESTICE ASUPRA COPIILOR

Impactul violenței de gen asupra copiilor, în special a violenței domestice, este foarte dăunător.
Copiii sunt întotdeauna afectați de abuzurile comise împotriva mamelor și pot ajunge, la rândul lor, victime ale agresorului care, în cele mai multe situații, este tatăl lor natural sau vitreg.
Rezultatele studiului realizat de Agenția Drepturilor Fundamentale UE (ADF), evidențiază legătura dintre actele de violență suferite în copilărie și riscul de a deveni ei înșiși victime/agresori odată ce ajung adulți. Pentru a întrerupe ciclul violenței, este crucial să sprijinim copiii care se confruntă sau care sunt martorii unui eveniment de violență domestică îndreptată asupra mamei lor. (informații preluate din studiul WAVE, “Away from Violence: Guidelines for Setting up and Running a Refuge” (2004), p. 10-14)

Mai mult, copiii pot fi afectați direct de violența în familie, prin supunerea la un act de violență similar. Personalitatea lor poate suferi modificări profunde în urma violenței domestice trăite în copilărie: băieții au o probabilitate mai ridicată să devină agresori, iar fetele victime.
Este esențial ca ei să primească sprijin pentru a face față experiențelor legate de violență și să înțeleagă că nu este normală conviețuirea în teroare și abuzuri.

SIMPTOMELE COPIILOR EXPUȘI LA VIOLENȚĂ:

• Tulburări de somn și tulburări alimentare
• Urinare în timpul somnului
• Tulburări de vorbire
• Tulburări comportamentale: agresivitate față de colegi, prieteni, profesori sau pasivitate la agresiunile celorlalți
• Depresie, anxietate, introvertire, frică de abandon, frică de răniri și de moarte
• Dificultăți de învățare și socializare întâmpinate la școală
• Gânduri sau tentative de suicid.

Copiii crescuți în familii în care se manifestă violență verbală sau fizică învață că, prin violență, poți obține tot ce vrei, poți să-ți impui punctul de vedere și să te faci ascultat. Bărbații care pedepsesc femeile sunt prezentați ca masculi adevărați, care știu să fie încrezători, care nu-și exprimă sentimentele și sunt  întotdeauna ascultați și respectați.

Într-o familie afectată de comportamente agresive, copiii trăiesc într-o atmosferă în care nevoia de siguranță, securitatea emoțională sunt profund alterate. În locul autorității părintești, într-un astfel de cămin se instalează teroarea care nu educă, nu formează un adult echilibrat și care poate frâna dezvoltarea mentală și afectivă normală a copilului.

INSTITUȚII IMPLICATE ÎN PROTECȚIA VICTIMELOR VIOLENȚEI DOMESTICE

La nivel Central – Ministerul Muncii, Ministerul Educației Naționale, ministerul Afacerilor Interne

Autorităţi ale administrației publice locale:

• La nivel local există Serviciul Public de Asistență Socială (SPAS), principalul furnizor de servicii sociale la nivel local, iar în situația în care SPAS nu poate furniza servicii sociale în situații de urgență, precum violența domestică, acestea vor fi preluate de serviciul public de asistență socială județean, respectiv filiala județeană a Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) și Direcția Generală de Asistență Socială a Municipiului București.
• Furnizori de servicii privați acreditați (ONG-uri, fundații), reprezentând o alternativă la serviciile primite în sistemul de stat.
• Poliţia are un rol important în stoparea mecanismelor sociale de perpetuare a violenţei în familie. Poliţiştii pot identifica diverse situaţii de risc şi pot informa asistentul social, facilitând astfel intervenţia specializată timpurie în caz de producere a violenţei.