Dividende în partaj
Dividendul reprezintă, potrivit chiar definiției legale din cuprinsul art. 67 din Legea nr.31/1990 a societăților comerciale, cota-parte din profit ce se plătește fiecărui asociat. Potrivit doctrinei judiciare, el poate consta într-un câștig material, în servicii sau bunuri procurate de societate în condiții mai avantajoase, în evitarea unor cheltuieli sau în realizarea unor economii.
Sub aspectul societății, legea privind societățile comerciale consacra libertatea asociaților de a decide criteriul de împărțire între asociați, a beneficiilor, în cazul nestipulării, intervenind criteriul evocat de art. 67 al. 2 din lege, acela al distribuirii între asociați, a dividendelor, proporțional cu cota de participare la capitalul social vărsat.
Prin contractul de societate se prevede participarea asociaților la beneficii, proporțional cu participarea la capitalul social.
Din momentul stabilirii de către Adunarea asociaților, a dividendului cuvenit asociaților, dreptul la beneficii încetează să mai fie un drept social; el devine un drept de creanță individual, al asociatului față de societate, cu toate consecințele care decurg din acest fapt (a se vedea în acelasi sens, Carpenaru, Stanciu D. - "Drept Comercial Român", Editia a III- a, Bucuresti, Editura All Beck, 2001, pag. 162).
Așadar, dreptul la beneficii, ca si drept de creanță, reprezintă un drept individual, personal, în raporturile create între asociat, și societate. Este și firesc, pentru că scopul societății este acela de a realiza beneficii din activitatea comerciala desfasurata si de a le împarti între asociati si nu între acestia si terti sau între terti. Acesta este scopul fundamental al societatii comerciale si elementul de distinctie fata de alte tipuri de asociatie. În cadrul acestor raporturi de societate, dreptul la beneficii, ca si drept de creanta, îsi pastreaza caracterul individual si personal, indiferent de data realizarii beneficiilor: în timpul sau ulterior casatoriei.
Regimul juridic
Regimul juridic al dividendelor, raportat la societatea comerciala, este diferit de regimul juridic al acestora prin raportare la relațiile decurgând din căsătorie, cu ansamblul consecințelor sale patrimoniale.
Prin prisma acestui ultim regim juridic enunțat, izvorul dreptului la dividende, îl reprezintă calitatea de asociat, prin intermediul participării la capitalul social vărsat, adică al aportului efectuat si care a intrat în patrimoniul societății. (așa cum a stabilit și curtea de Apel București prin Decizia 1578/2009)
Scopul însuși al asocierii într-o societate comerciala, al dobândirii calitatii de asociat, deci al dobândirii de parti sociale, este acela de a realiza beneficii din activitatea comerciala desfasurata si de a le împarti între asociati. Asadar, din punct de vedere comercial, exploatarea acestor fractiuni ale capitalului social, determina obtinerea de dividende.
Izvorul dreptului la dividende nu îl constituie activitatea economica, comerciala, de producție ori de prestări servicii, după caz sau managementul competent, temeinic si eficient, al asociaților. O data ce societatea a înregistrat profit, fiecare asociat are dreptul la cota sa parte din acesta, în raporturile sale cu societatea, în virtutea calității sale de asociat si potrivit modului de împărțire stabilit prin contractul de societate, indiferent daca a si participat efectiv, la realizarea efectiva a obiectului de activitate al societății sau dacă a si manageriat societatea.
Reluând, cum izvorul dividendelor (partile sociale) este reprezentat de un bun propriu al fostului soț, atunci si dividendele obținute vor avea același caracter, ca urmare a aplicării în cauza a principiului de drept accesorium sequitur principale, ele reprezentând fructe civile ale bunului propriu, astfel cum este el privit în raporturile dintre cei doi soti.
În acelasi sens, s-a ilustrat si în doctrina de dreptul familiei: " dividendele (...) urmeaza regimul juridic al fructelor civile produse de bunurile proprii" (Filipescu, Ion P. - "Tratat de dreptul familiei", Editia a V-a, Editura All Beck, 2000, pag. 169).
Dividendele au o natura juridică sui generis, însă acest caracter distinct se raportează la existența a două unghiuri de observație și analiză: cel al societății (față de care ele apar ca fiind ale asociatului) si cel al soților (sau al coproprietarilor în general, ai obiectului aportului la capitalul social), față de care ele vor fi bunuri comune.
Concluzia nu este înfrântă de dispozițiile legale incidente ale Legii 31/1990 si nici de principiile specifice societăților comerciale, deoarece toate acestea privesc exclusiv, raporturile dintre societate si soțul sau fostul soț asociat, nepreocupându-se însă, de raporturile patrimoniale dintre soți sau foștii soți, până la momentul partajului.
Constatarea calității de bun propriu sau comun al dividendelor se face în temeiul art. 521 si urm. Cod Civil, prin raportare la caracterul dividendelor, de fructe, așa cum am evocat în paragrafele anterioare. Din acest punct de vedere, devine nerelevanta data realizării dividendelor în raport cu data desfacerii căsătoriei.